ACADEMICIENI BEIUŞENI

-->

1). ANTON, Ioan M.; profesor universitar, cercetător ştiinţific. S-a născut la 18 iulie 1924 în localitatea Vintere com. Holod, jud. Bihor, a incetat din viata la 12 aprilie 2011, Timișoara. Şcoala primară o face în localitatea natală, studiile secundare la Liceul “Samuil Vulcan” din Beiuş (1935-1943) iar studiile superioare la Şcoala Politehnică din Timişoara (1948), frecventând cursurile Facultăţii de Electrotehnică pe care o termină ca şef de promoţie cu menţiunea magna cum laude pe diploma de inginer. În anul 1961 îşi ia doctoratul în ştiinţe tehnice cu lucrarea “Curbe caracteristice de cavitaţie la pompele centgrifuge cu turaţie specifică joasă”, iar din 1972 devine doctor docent în ştiinţe. Face carieră universitară: asistent universitar la Institutul Politehnic din Timişoara (1949-1950), şef lucrări (1950-1951), conferenţiar universitar (1951-1962), din 1962 este profesor universitar. În prezent este profesor consultant la Universitatea Tehnică din Timişoara şi conducător de doctorat în specialitatea Maşini hidraulice. Funcţii de conducere în Universitatea timişoreană: prodecan (1951-1953), decan (1961-1963) la Facultatea de Mecanică, prorector (1963-1967) şi rector (1971-1981) al Universităţii din Timişoara. Alte funcţii de conducere: membru în Comisia Superioară de Diplomă (1969-1990); director al Centrului de Cercetări Tehnice, Baza de cercetări ştiinţifice din Timişoara a Academiei Române (1967-1970); director al Centrului de Cercetări pentru Maşini Hidraulice IPT (1970-1971); director al Centrului de Cercetări de Hidrodinamică, Cavitaţie şi Lichide Magnetice; preşedintele Comisiei de coordonare a cercetării ştiinţifice din regiunea Banat (1966-1968); vicepreşedinte al Consiliului Naţional al Ştiinţei şi Tehnologiei (1971-1979) ş.a. Din 1963 este membru corespondent al Academiei Române până în 1974 când este ales membru titular activ. A fost vicepreşedinte al Academiei în perioada 1974-1990, iar între 1981-1984 a fost preşedinte ad-interim al acestui înalt for de cultură şi ştiinţă. Din anul 1955 este membru al Academiei Scientiarum et Artium Europae. Domeniile principale ale activităţii ştiinţifice a domniei sale sunt: Fenomenul de cavitaţie; Hidrodinamica, construcţia şi încercarea maşinilor hidraulice clasice şi reversibile; Hidrodinamica profilelor şi reţelelor de profile aerodinamice; Lichide magnetice şi aplicaţiile lor. A publicat peste 235 de studii şi comunicări dintre care 40 singur şi 195 în colaborare în diferite reviste ştiinţifice din ţară şi din străinătate, a întocmit 185 de protocoale pentru industrie, deţine 7 brevete de invenţii dintre care 6 în colaborare. A fost distins cu premiul de Stat clasa a III-a (1953), premiul Ministerului Educaţiei şi Învăţământului (1958), premiul “Traian Vuia” al Academiei Române pe anul 1961. Membru în consiliul de conducere şi redactor şef a mai multor reviste de specialitate din domeniul mecanicii. A urmat mai multe stagii de pregătire şi specializări în străinătate: SUA - Institute of Tehnology Pasadena - 1967; Anglia - Universitatea Oxford, Cambridge - 1967; din Cehoslovacia Brno, Praga şi Bratislava -1971; URSS -Universitatea Lomonosov, Moscova -1972 şi alte institute de cercetări din diverse ţări ale Europei.

Scrieri: - Turbine hidraulice. Timişoara, Editura Facla, 1979; - Cavitaţie. Vol. 1. Bucureşti, Editura Academiei Republicii Socialiste România, 1979; - Cavitaţie. Vol.2. Bucureşti, Editura Academiei Republicii Socialiste România, 1985: - Anton, I, Câmpianu, V, şi Carte, I. Hidrodinamica turbomaşinilor Bulb şi turbinelor - Pompe Bulb. Bucureşti, Editura Tehnică, 1988; Anton, I., Barglazan, A., Anton, V., şi Preda, I. Încercarea maşinilor hidraulice şi pneumatice. Bucureşti, Editura Tehnică, 1959; - Anton, I. şi Tamâş, M. Turbine hidraulice şi turbotransmisii. Timişoara, Editura Universităţii Tehnice Timişoara, 1993;

A redactat cursurile: Pompe, ventilatoare, suflante; - Măsurări hidraulice; - Maşini hidraulice; - Turbine şi turbotransmisii hidraulice.

Referinţe: - Bălan, Ştefan şi Mihăilescu, Nicolae Şt. Istoria ştiinţei şi tehnicii în România. Bucureşti, editura Academiei R.S.R. 1988, p. 1979/420, 1984/438.

- Dicţionar enciclopedic. Vol. 1, A-C. Bucureşti, Editura Enciclopedică, 1993. p. 85.

- Dicţionarul specialiştilor. Un “who’s who” în ştiinţa şi tehnica românească. Bucureşti, Editura Tehnică, 1996, p. 23.

- Mărgineanu, Ion. Oameni din Munţii Apuseni. Început de dicţionar fără sfârşit. Alba Iulia, Editura Altip, 2003, p. 446.

- Personalităţi româneşti ale ştiinţelor naturii şi tehnicii -dicţionar -. Agricultură. arhitectură, astronomie, biologie, chimie, fizică geografie, geologie matematică, medicină, tehnică. Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1982, p. 28-29,

Vasilescu, Stelian. - Oameni din Bihor -dicţionar sentimental - Vol. 1. Oradea, Editura Iosif Vulcan, 2002, p. 3.

2). CIUHANDU, Gheorghe; teolog, istoric, publicist. S-a născut la 23 aprilie 1875 în comuna Roşia, judeţul Bihor, tatăl său fiind preot în localitate. A încetat din viaţă la Vaţa de Jos, judeţul Hunedoara la 29 aprilie 1947, având vârsta de 72 de ani şi 6 zile. Este de subliniat faptul că preoţii din familia Ciuhandu au păstorit în Roşia timp de 128 de ani, din 1871 până în 1999 când se pensionează ultimul reprezentant al familiei de preoţi în Roşia ai familiei Ciuhandu ( Petru n. 1918, care slujeşte biserica din Roşia timp de peste 50 de ani). Gheorghe Ciuhandu face şcoala primară în Roşia, Liceul “Samuil Vulcan” Beiuş şi studii superioare la Institutul Teologic din Arad (1896) şi Facultatea de Teologie din Cernăuţi, unde îşi ia şi doctoratul (1905). Îndeplineşte mai multe funcţii laice şi eclesiastice: învăţător în Căbeşti, judeţul Bihor (1897-1899), funcţionar la Consistoriul din Arad (1900), prefect de studii şi profesor suplinitor la Institutul teologic din Arad (1902-1903), consilier la secţia şcolară a Consistoriului din Arad (1905-1938). În ierarhia bisericească în anul 1908 este uns diacon, în 1910 preot şi protopop iar în 1936 iconom stavrofor. Urmând educaţia primită în familie şi în şcoala beiuşeană, Gheorghe Ciuhandu va fi un luptător pe tărâm cultural şi politic, apărând limba şi şcolile româneşti de tendinţa de maghiarizare. Este participant activ la pregătirea şi desfăşurarea acţiunilor în vederea realizării idealului naţional al românilor, Marea Unire. A fost membru al Congresului Naţional Bisericesc al Adunării Eparhiale Arad şi conducătorul Asociaţiei Clerului Ortodox Român din Transilvania. Din 30 mai 1946 este membru de onoare al Academiei Române. Este de menţionat faptul că Gheorghe Ciuhandu a fost preocupat şi de cartea veche românească, carte îndeobşte cu caracter religios, şi de aceea majoritatea celor care se ocupă de cartea românească veche printre care Florian Dudaş, Constantin Mălinaş, Atanasie Popa fac dese trimiteri la Gheorghe Ciuhandu. Publică 60 de volume, majoritatea de istorie bisericească a Aradului şi Bihorului printre care: Şcoala noastră poporală şi culturală, 1918; - Împreunarea bisericilor ortodoxe române din România Mare şi raportul Bisericii cu statul, 1919; -Reorganizarea Mitropoliei Ardelene, 1920; - Urme vechi de cultură în Bihor, 1921; - La instalarea P.S. Părintelui Roman R. Ciorogariu, episcopul Orăzii Mari, 1921; - Schisma românească sau unirea cu Roma, 1921; - Papism şi ortodoxism în Ardeal profir şi cunună de spini, 1922; - Puncte de orientare în cestiunea unificării administrative bisericeşti, 1922; - Români ortodocşi, români uniţi sau două organizaţii bisericeşti româneşti din Ardeal, 1922; -Reorganizarea centrelor ierarhice şi unificarea bisericească, 1923; - Unirea şi întoarcerea Galşei la ortodoxie, 1924; - Românii din Câmpia Ardealului de acum două veacuri. Cu un discurs istoric până la 1752 şi însemnări istorico-politice ulterioare, 1924; - Urgia unionistă din judeţul Arad şi reacţiunea ortodoxă, 1924; - Propaganda catolică maghiară de la Macău în coasta diecezei ortodoxe a Ardealului (1815-1864), 1926; -Dezbinarea religioasă a românilor ardeleni: Falsificarea credinţei şi a istoriei, 1927; - Patronatul eclesiastic ungar în raport cu drepturile statului român. Studiu istorico-statistic şi politic-bisericesc, 1928; - Cum s-a făcut unirea cu Roma în Ohaba Forgaci (Banat); - Descrierea unor siluiri şi fraude, 1929; - Doi Ioanovici pe tronul episcopesc ortodox de Arad, 1929; - Călugării Sofronie şi Visarion şi mucenicii ortodoxiei din Ardeal, 1932; - Cărţile de afurisenie sau de blestem din Ardeal, 1932; - Bogomilismul şi românii, 1933; - Rânduiala sfintei mărturisiri la români. Însemnări rituale. Cu două anexe: ritualul sârbesc (1524) şi românesc (1681), 1933; - Dr. Giorgiu Popa - un om de şcoală şi cultură, 1934; - Schiţă din trecutul românilor arădeni din veacul al XVIII-lea, 1934; - Din viaţa lui Nestor Ioanovici episcopul Aradului 1767-1830, 1935; - Episcopii Samuil Vulcan şi Gherasim Raţ. Pagini mai ales din istoria românilor crişeni, 1935; - Câteva momente din trecutul Episcopiei Aradului 1767-1830), 1936. Colaborează cu peste 200 de articole la diverse periodice dintre care: Beiuşul (Beiuş), Biserica Ortodoxă Română (Bucureşti), Biserica şi şcoala (Arad), Candela (Caransebeş), Cele Trei Crişuri (Oradea), Legea Românească (Oradea), Revista teologică (Sibiu) Românul (Bucureşti), Telegraful Român (Sibiu), Tribuna (Sibiu), Tribuna poporului (Arad) etc.

Referinţe: - Evuţian, I[oan]. Iconom Stavrofor Dr. Gheorghe Ciuhandu. În: Legea Românească (Oradea). An. 27. Nr. 10, 1 mai 1947, p. 73 – 74.

- Chivu, Gheorghe şi Costinescu, Mariana. Bibliografia filologică românească. Secolul al XVI-lea. Bucureşti, Editura Academiei Republicii Socialiste România, 1974, p. 28.

- Manuscrise realizate după “Cazania lui Varlaam” descoperite în vestul Transilvaniei. În: Crisia (Oradea). An. 10, nr. 10, 1980, p. 65-68. Ciuhandu, Gheorghe: 67,

- Vechi cărţi româneşti călătoare. Bucureşti, Editura Sport-turism, 1987. p. 119, 122.

- Enciclopedia istoriografiei româneşti. Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1978, p. 99.

- Faur, Viorel.- Cultura românilor din Bihor. Oradea, Fundaţia Culturală Cele Trei Crişuri, 1992, p. 173.

- Mărgineanu, Ion. Oameni din Munţii Apuseni. Început de dicţionar fără sfârşit. Aria de cuprindere: judeţele Alba, Arad, Bihor, Cluj, Hunedoara, Sălaj. Alba Iulia, Editura Altip, 2003, p. 257.

- Vasilescu, Stelian. - Oameni din Bihor -dicţionar sentimental - Vol. 1. Oradea, Editura Iosif Vulcan, 2002, p. 7.

3).DRAGOŞ, Lazăr. Matematician, membru al Academiei Romane. Născut la 21 noiembrie 1930 în satul Ursad, judeţul Bihor, din părinţi ţărani, de religie ortodoxă. A decedat la 2 aprilie 2009 în Bucureşti. Şcoala primară o face în satul natal, studiile secundare la Liceul “Samuil Vulcan” din Beiuş examenul de bacalaureat susţinându-l la Cluj în 1951, an în care obţine locul II la Olimpiada de matematică, faza naţională şi este admis la Facultatea de Matematică-fizică a Universităţii din Bucureşti pe care a absolvit-o în anul 1955. După susţinerea examenului de stat este numit preparator la catedra de Mecanică a Universităţii din Bucureşti. Urmează cariera didactică. Din anul 1957 este asistent universitar, lector din 1961, din 1967 conferenţiar, iar din anul 1982 profesor universitar. În anul 1963 a fost premiat de Ministerul Educaţiei şi Învăţământului pentru contribuţiile din domeniul hemodinamicii. În anul 1964 susţine doctoratul cu teza: Teoria aripii subţiri în magnetoaerodinamică şi obţine Premiul “Simion Stoilov” acordat de Academia Română pentru cercetările sale din domeniul magnetohidrodinamicii. Doctor docent în ştiinţe din anul 1972. La Universitatea din Bucureşti a ţinut cursuri de mecanică generală, mecanica mediilor continue, hidrodinamică şi aerodinamică, magnetohidrodinamică, dinamica râurilor, oceanelor şi atmosferei, teoria conetică a gazelor ş.a. Este titularul cursurilor de Mecanica Fluidelor şi Aerodinamică. Are lucrări publicate în domeniile: mecanică generală; mecanica fluidelor; teoria elasticităţii; magnetohidrodinamică; magnetoelasticitate magnetotermo-elasticitate şi în special aerodinamică. A publicat peste 80 de lucrări în reviste de specialitate de cel mai înalt prestigiu din străinătate. A participat la numeroase congrese şi simpozioane internaţionale: Roma, Lille, Varşovia, Tbilisi etc. a realizat monografiile: Magnetodinamica fluidelor (1969); Magnetofluid Dynamics (Press England - 1975); Principiile Mecanicii Analitice (1976); Principiile Mecanicii Mediilor Continue (1983). A colaborat la volumele de: Matematici clasice şi moderne de Caius Iacob precum şi la Dicţionarul de Mecanică.

Întreaga sa activitate ştiinţifică este apreciată de specialiştii din ţară şi din străinătate stimulând numeroase cercetări, în special în domeniul aerodinamicii şi magnetohidrodinamicii. Este membru al GAMM (Gesellschaft fur angewandte Mathematik und Mechanik) şi Am. Math. Soc. Datorită meritelor sale ştiinţifice din 9 martie 1991 este membru corespondent al Academiei Române, la 11 decembrie 1992 fiind ales membru titular.

Referinţe: - Dicţionarul specialiştilor. Un “who’s who” în ştiinţa şi tehnica românească. Bucureşti, Editura Tehnică, 1996, p. 122,

Vasilescu, Stelian.- Oameni din Bihor -dicţionar sentimental- Vol. 1. Oradea, Editura Iosif Vulcan, 2002, p. 9.

4). FLONTA, Mircea: Filosof. S-a născut la 1 aprilie 1932 în comuna Supurul de Sus, judeţul Satu Mare. Studii secundare la Arad,Beiuş şi Satu Mare. Doctor în filozofie, profesor universitar. Desfăşoară activitate didactică şi de cercetare în teoria cunoaşterii, filosofia ştiinţei, filosofia limbajului, filosofia analitică şi cercetarea kantiană. Autor a circa 110 lucrări publicate în ţară şi străinătate. Traducător în limba română a operei unor filosofi şi gânditori clasici şi contemporani: David Hume, Kant, Einstein etc. Distins cu Premiul “Simion Bărnuţiu” al Academiei Române. Membru al Senatului Universităţii Bucureşti (1990). Din 13 mai 1992 este membru corespondent al Academiei Române. Este preşedintele Fundaţiei “Cultura Europeană” constituită în Bucureşti în 1994.

Referinţe: -Sala, Marius. Introducere în etimologia limbii române. Bucureşti, Editura Univers Enciclopedic, 1999. (Etymologica 2)

Flonta, M.; 74

Vasilescu, Stelian.- Oameni din Bihor -dicţionar sentimental- Vol. 1. Oradea, Editura Iosif Vulcan, 2002.

Flonta, Mircea: 37,

5). MALIŢA, Mircea, matematician, filosof, eseist, diplomat, istoric al diplomaţiei şi civilizaţiei. S-a născut la Oradea la 20 februarie 1927. A încetat din viață la 21 mai 2018. Şcoala primară o face în Oradea. Studii secundare la Liceul “Emanuil Gojdu” Oradea (1937-1941), Liceul “Samuil Vulcan” din Beiuş (1941-1944), Liceul “Gheorghe Lazăr” din Bucureşti (1944-1945), Liceul “Radu Negru” din Făgăraş şi. Face studii superioare de matematică la Facultatea de Ştiinţe şi Facultatea de Filosofie din Bucureşti (1945-1950). Ia licenţa în matematică. Face carieră didactică la Universitatea din Bucureşti: preparator (1949), asistent (1949), lector (1951), conferenţiar (1961), profesor suplinitor (1970) din 1972 profesor titularul cursului “Modele matematice în ştiinţele sociale şi al celui de “Logică şi inteligenţă artificială” la Catedra de Analiză Matematică a Facultăţii de Matematică. Tot în 1972, cu teza Modele matematice pentru negocieri îşi ia doctoratul. Între anii 1950-1952 şi 1954-1956 a fost director al Bibliotecii Academiei Române (1950-1956). Din 1972 până în 1977 a fost consilier al preşedintelui României. În perioada 1956-1961 a fost consilier al Misiunii Permanente a României la ONU. A fost director al Direcţiei Culturale din Ministerul de Externe (1961-1962), ministru adjunct pe probleme de ONU şi al organismelor internaţionale din Ministerul Afacerilor Externe (1962-1970), membru al consiliilor pregătitoare ale conferinţelor ONU pentru populaţie, ştiinţă şi tehnologie, pentru dezvoltare (1974-1979), ambasador al României în Elveţia şi la ONU (Geneva) (1980-1982), ambasador al României în SUA (1982-1984). Între anii 1972-1974 este ministrul învăţământului. La 1 martie 1974 este ales membru corespondent, iar la 18 decembrie 1991 membru titular al Academiei Române, Membru al Academiei Mondiale de Ştiinţe şi Arte, al Societăţii internaţionale pentru studiul sistemelor de la Washington, al Societăţii americane de matematici, al Consiliului ştiinţific al Federaţiei mondiale pentru studiul viitorului de la Paris, al Uniunii Scriitorilor din România etc. A participat la Adunările generale O. N. U. (1956-1969), la conferinţe internaţionale de dezarmare, dezvoltare, cooperare ştiinţifică şi tehnică, cooperare europeană. A ţinut lecţii şi expuneri la Institutul universitar de înalte studii internaţionale (Geneva), Asociaţia austriacă pentru politica externă (Viena), Centrul de studii internaţionale al M. I. T. (Cambridge Mss., SUA) Chatham House (Londra), Institutul internaţional S. I. P. R. I. (Stockholm), Universitatea Columbia din New York ş. a.

Aria lucrărilor sale cuprinde cercetarea operaţională, preocuparea preponderentă fiind în extensiunea metodelor cantitative şi structurale în studiul proceselor sociale şi crearea de modele matematice pentru uzul cercetărilor privind teoria negocierilor şi relaţiilor conflictuale, comportamentul uman, sociologia, pedagogia etc.

Dintre scrieri: Pagini din trecutul diplomaţiei româneşti (1966)*; Repere (1967); Programarea patratică (1968); Cronica anului 2000 (1969) (tradusă în germană, polonă slovacă, maghiară, spaniolă); Sfinxul (1969); Diplomaţia. Şcoli şi instituţii (1970); Diplomaţia română. O perspectivă istorică (1970); Carta ONU - document al erei noastre (1970)*; Romanian Diplomacy. A Historical Study (1970) (tradusă în franceză şi rusă); Matematica organizării (1971); Aurul cenuşiu Vol. 1-3 (1971-1973) (tradusă în maghiară italiană şi polonă); Teoria şi practica negocierilor (1971); Teoria grafurilor cu aplicaţii în ştiinţele sociale (1972); Modele matematice ale sistemului educaţional (1973); Programarea neliniară (1973); Pietre vii (1973); Triade (1973); Idei în mers Vol. 1 (1975), Vol. 2. (1982) (tradusă în maghiară); Fire şi noduri (1975); Zidul şi iedera (1977); Incertitudine şi decizie (1982); Bazele inteligenţei artificiale (1987); Mecanisme de reglementare paşnică a diferendelor dintre state (1988). A coordonat numeroase lucrări, printre care: Sistemele în ştiinţele sociale (1979); Enciclopedia statelor lumii (1981); Statele lumii (1985); New Information Technologices in Higher Education (1989); Ingineria industrială. Prezent şi perspective (1990). Publică un foarte mare număr de articole şi studii în cele mai prestigioase reviste din ţară şi străinătate. A participat la sute de conferinţe şi simpozioane internaţionale în numeroase state ale lumii. Numai în perioada 1990-1993 a fost prezent la Londra, Moscova, Bruxelles, Praga, Buenos Aires, Montevideo, Viena, Toronto, New York, Geneva, Paris, Budapesta, Bratislava, Istambul, Luxemburg, Leipzig şi Hanovra. Este membru al unui mare număr de academii, societăţi, fundaţii: Academia de Ştiinţe Sociale şi Politice din România (1970); Academiei Mondiale de Arte şi Ştiinţe (WASS), Academiei Internaţionale de Perspectivă Socială, Academiei Internaţionale “Leonardo da Vinci” (Roma), Membru al Clubului de la Roma, Grupului Cantitativ al IPSA, Federaţiei Mondiale pentru Studiul Viitorului (WSFS), Consiliului Internaţional pentru Politica Ştiinţei. Este Consultant CEPES-UNESCO Bucureşti. În prezent este preşedinte al Comisiei de Studii Prospective şi al Diviziei de Logică, Metodologie şi Filosofia Ştiinţei ale Academiei Române, din anul 2000 este membru al Comitetului de Viitor al UNESCO. Este membru fondator şi preşedinte al Fundaţiei Universitatea Mării Negre (cu statut consultativ pe lângă Naţiunile Unite şi care cuprinde cursuri internaţionale cu peste 1000 de participanţi în fiecare an veniţi din toată lumea). Alte titluri şi funcţii: secretar general al Asociaţiei pentru Drept Internaţional şi Relaţii Internaţionale, vicepreşedinte al Centrului European de Cultură Bucureşti. În luna mai a anului 2000 Consiliul Local al municipiului Oradea i-a acordat titlul de cetăţean de onoare. Este doctor Honoris Causa al Universităţii Oradea.

Referinţe: -Vasilescu, Stelian. Oameni din Bihor ¤ dicţionar sentimental ¤ (1940-2000). Vol. 1. Oradea, Editura Iosif Vulcan, 2002).

-Enciclopedia istoriografiei româneşti. Bucureşti, Editura Ştiinţifică ţi Enciclopedică, 1978, p. 207.

-Iorga, Nicolae. Orizonturile mele. O viaţă de om aşa cum a fost. Bucureşti, 1972, p. 794.

-Micu, Dumitru. Istoria literaturii române. De la creaţia populară la postmodernism. Bucureşti, Editura Saeculum, 2000, p. 602, 786, 787.

-Personalităţi româneşti ale ştiinţelor naturii şi tehnicii -dicţionar-. Agricultură. arhitectură, astronomie, biologie, chimie, fizică geografie, geologie matematică, medicină, tehnică. Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1982, p. 225-226,

Vasilescu, Stelian.- Oameni din Bihor -dicţionar sentimental- Vol. 1. Oradea, Editura Iosif Vulcan, 2002. p, 14,

6). MANGRA, Vasile (Vichentie); Mitropolit al Ardealului, om de cultură, publicist, din 27 mai 1909 membru al Academiei Române. S-a născut la 25 mai 1850 în localitatea Săldăbagiu, judeţul Bihor. A încetat din viaţă pe 1/14 octombrie 1918 la Budapesta. Şcoala primară o face în localitatea natală. Studiile secundare la Beiuş şi Oradea, cele teologice la Arad (1869-1872) iar cele juridice la Academia de Drept din Oradea, pe care însă nu le termină. Între 1875 - 1893 a fost profesor de istorie bisericească şi drept canonic la Institutul Teologic din Arad, din cauza atitudinii sale politice fiind însă suspendat de autorităţile maghiare. A fost redactor la foile bisericeşti “Speranţa” (1870-1871), “Lumina” (1874-1875) şi “Biserica şi şcoala” (1877-1878, 1882-1883, 1899-1900). În anul 1879 se călugăreşte. A fost numit vicar al Consistoriului Ortodox Român din Oradea (1900-1916), arhimandrit din 1906, iar din anul 1916 mitropolit al Ardealului. Este unul dintre conducătorii luptei pentru drepturile naţionale ale românilor ardeleni. În 1892 face parte din delegaţia de români care a dus la Viena Memorandumul românilor, iar în 1894 a sprijinit organizarea marii adunări populare de la Sibiu, care a protestat împotriva hotărârii guvernului maghiar de a dizolva Partidul Naţional Român. A fost unul dintre principalii organizatori ai Congresului naţionalităţilor din 1895 de la Budapesta la care au participat români, şvabi, slovaci. A scris şi publicat cu deosebire lucrări referitoare la istoria bisericii ortodoxe române din Transilvania: Cercetări literar-istorice 1896); Mitropolitul Sava II Brancovici 1656-1680 (1906); Ierarhia şi mitropolia bisericii române din Transilvania şi Ungaria (1908); Şaguna ca organizator constituţional (1909); Contribuţii la istoria bisericii române (1917). A semnalat pentru prima dată vechile manuscrise româneşti din Bihor. A murit în disgraţia românilor care l-au socotit trădător deoarece a încercat o apropiere româno-maghiară.

Referinţe: - Chivu, Gheorghe şi Costinescu, Mariana. Bibliografia filologică românească. Secolul al XVI-lea. Bucureşti, Editura Academiei Republicii Socialiste România, 1974, p. 45.

- Manuscrise realizate după “Cazania lui Varlaam” descoperite în vestul Transilvaniei. În: Crisia (Oradea). An. 10, nr. 10, 1980, p. 65-68, Mangra, Vasile p. 66.

- Presa românească din Transilvania în preajma şi în timpul războiului pentru independenţa de stat a României (1876-1878). În: Crisia (Oradea). An. 7, nr. 7, 1977, p. 147-175, Mangra, Vasile p. 171.

- Faur, Viorel. Contribuţii la istoricul bibliotecilor româneşti din Crişana 1830-1940. Oradea, Fundaţia Culturală Cele Trei Crişuri, 1995, p. 7.

- Faur, Viorel. - Cultura românilor din Bihor. Oradea, Fundaţia Culturală Cele Trei Crişuri, 1992, p. 115, 116.

- Faur, Viorel.- Din corespondenţa profesorilor beiuşeni cu George Bariţiu. În: Lucrări ştiinţifice (Oradea). 1973, p. 155-160. Mangra, Vasile: 7.

- Chivu, Gheorghe şi Costinescu, Mariana. Bibliografia filologică românească. Secolul al XVI-lea. Bucureşti, Editura Academiei Republicii Socialiste România, 1974, p. 45.

- Iorga, Nicolae. Orizonturile mele. O viaţă de om aşa cum a fost. Bucureşti, 1972, p. 367, 525.

- Polverejan, Şerban şi Cordoş, Nicolae. Mişcarea memorandistă în documente (1885-1897). Cluj, Editura Dacia, 1973, p. 131, 132, 270, 295, 350.

- Roman R. Ciorogariu, episcopul Orăzii. Oradea, Tipografia Diecezană, 192, p. 34, 54, 63-68, 69, 70, 71, 72, 73, 74.

- Tripon, A. Almanahul Crişanei. Judeţul Bihor. Oradea, 1936, p. 325.

Triteanu, Mihail. Luceafărul 1902-1920. Indice bibliografic analitic. Bucureşti, Editura Enciclopedică Română, 1970.: 1788, 2942, 3050, 3903, 3921, 4158, 4398, 5000.

Vasilescu, Stelian. - Oameni din Bihor - dicţionar sentimental - Vol. 1. Oradea, Editura Iosif Vulcan, 2002, p. 17.

7). MARIAN, Simion Florea: Academician, folclorist, publicist. Născut la 1 septembrie 1847 în Ilişeşti, judeţul Suceava - decedat 11.04.1907 Suceava. Urmează şcoala sătească, continuând la Şcoala poporală din Suceava, trecând apoi la Gimnaziul din Suceava. Pe când era elev în clasa a VI-a este gata să abandoneze şcoala. Din fericire abandonează această idee. Clasa a VII-a o urmează la Năsăud, iar a VIII-a la Beiuş unde îşi ia şi bacalaureatul în 1871, după care se înscrie la Facultatea de teologie din Cernăuţi, pe care o termină în anul 1875. Ca şi în şcoală, concomitent cu studiile universitare el continuă să-şi dedice întregul timp liber folclorului. Rodul acestei pasiuni constante se va concretiza şi în cele două volume, intitulate Poezii poporale. Simion Florea Marian a desfăşurat în domeniul folclorului o muncă uriaşă, fără însă a-i fi străine preocupările în domeniul beletristicii şi istoriei. Cele dintâi cercetări ale sale în domeniul istoriei datează din perioada liceului, ele fiind intensificate după încheierea studiilor universitare şi publicate după anul 1882. La 26 martie 1881 este ales membru al Academiei Române. Colaborări: Convorbiri literare, Albina Carpaţilor, Traian, Aurora română, Foaia Societăţii Românismul, Columna lui Traian, Familia, Amicul familiei, Şezătoarea, Tribuna, Luminătorul etc.

Dintre scrierile sale: - Basme din Ţara de Sus. Iaşi, Editura Junimea, 1975. -Biserica din Părhăuţi. 1887. -Câteva inscripţiuni şi documente din Bucovina. 1884-1885. -Cromatica poporului român. 1882. -Descântece poporane române. Suceava, Tipografia Eckhardt, 1886. -Două zile de la Axente Severu. În: Junimea literară (Iaşi). An. 4, 1907, p. 239-242. -Hore şi chiuituri din Bucovina. Bucureşti, Editura Socec, 1910. -Inscripţiuni de pe manuscripte şi cărţi vechi din Bucovina. Suceava, 1900. -Insectele în limba, credinţele şi obiceiurile românilor. Bucureşti, Editura Gobl, 1903. -Înmormântarea la români. Bucureşti, Editura Gobl, 1892. -Legendele ciocârliei. Bucureşti, Editura Cartea românească, 1923. -Legendele Maicii Domnului. Bucureşti, Editura Gobl, 1904. -Legendele păsărilor. Iaşi, Editura Junimea, 1975. -Legendele rândunicii. Bucureşti, Editura Cartea românească, 1923. -Naşterea la români. Bucureşti, Editura Gobl, 1892. -Nunta la români. Bucureşti, Editura Gobl, 1890. -Ornitologia poporană română. Vol. 1-2. Cernăuţi, Tipografia Eckhardt, 1883. -Păsările noastre şi legendele lor. Bucureşti, editura Muller, f. a. -Poezii poporale române. Vol. 1-2. Cernăuţi Tipografia Piotrovschi, 1873-1875. -Poezii poporale din Bucovina. Balade române culese şi corese. Botoşani, Tipografia Adrian, 1869. -Poezii poporale [despre] Avram Iancu. Suceava, Editura autorului, 1900. -Portretul lui Miron Costin, marele logofăt şi cronicar al Moldovei. Bucureşti, Editura Gobl, 1900. -Răsplata. Poveşti din Bucovina. Suceava, Editura Şcoala română, 1897. -Satire poporane române. Bucureşti, Editura Socec, 1893. -Tradiţiuni poporale române. Sibiu, 1878. -Tradiţii poporane române din Bucovina. Bucureşti, Imprimeria statului, 1895. -Sărbătorile la români. Vol 1-3. Bucureşti, Editura Gobl. 1898-1901. -Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava. Schiţă istorică. 1895. -Vrăji, famece şi descântece. Bucureşti, Editura Gobl, 1893.

Referinţe : -Bârlea, Octavian. Cincizeci de ani de la moartea lui S. Fl. Marian. În: REF (Bucureşti). An. 2, 1957, p. 3. -Bârlea, Octavian. Istoria folcloristicii româneşti. Bucureşti, Editura Enciclopedică Română, 1974, p. 233-244. -Boca, M. S. Fl. Marian. În: Mitropolia Moldovei ( Iaşi). An. 33, 1957, p. 3-4. -Buliga, Gherasim. Amintiri din viaţa amicului şi colegului meu Simion Florea Marian. În: Junimea literară (Iaşi). An. 4, 1907, p. 145-149. -Cărăuşu, Florica şi Cărăuşu, Silviu. Elemente de etno-zoologie în opera folcloristului Simion Florea Marian. În: Lucrări ştiinţifice (Galaţi). An. 2, 1968, p. 231- 237. -Cărăuşu, Mihai. Simion Florea Marian - schiţă biografică. În: Suceava (Anuarul Muzeului judeţean Suceava). An. 4, nr. 4, 1977, p. 191-203. -Chendi, Ilarie. Foiletoane... p. 33-38. -Chiţimia, I. C. S. Fl. Marian, Valorificator al creaţiei populare. În: Folclorişti şi folcloristică românească. Bucureşti, Editura Academiei Republicii Socialiste România, 1968, p. 160. -Constantinescu, Vartolomei. Simion Florea Marian. În: Mitropolia Ardealului (Sibiu). An. 17, 1972, p. 9-19. -Ene, Virgiliu. Folclorişti români. Timişoara, Editura Facla, 1977, p.74- 82. -Florea- Rarişte, D. Simion Florea Marian, originea familiei, originea numelui. În: Arhiva (Iaşi). nr. 47, 1940, p. 116-199. -Fochi, A. şi Mironescu, N. Al. Contribuţii în cunoaşterea vieţii şi operei lui S. Fl. Marian. În: Revista de folclor (Bucureşti). An. 5, 1960, p. 1-2. -Fotea, Mircea. Simion, Florea Marian, folclorist şi etnograf. Cluj-Napoca, 1978. (Teză de doctorat dactilografiată). -Iorga, Nicolae. Oameni care au fost. Vol. 1. Bucureşti, F.R.L.A., 1934, p. 196-200. -Istoria literaturii române. Vol. 3. Bucureşti, Editura Academiei Republicii Socialiste România, , p. 835-846. -Jula, N. Lucrări inedite ale lui S. Fl. Marian. În: Revista de etnografie şi folclor (Bucureşti). An. 3, 1958, p. 3. -Loghin,... Istoria literaturii Bucov. 128-133. -Marian, Liviu. Simion Florea Marian (1847-1907). În: Junimea literară (Iaşi). An. 4, 1907, p. 150. -Marian, Simion Florea. [Şedinţa din 13 martie 1893 a Academiei Române. Propunere pentru publicarea Psaltirii Voroneţiene]. În: Analele Academiei Române. Seria 2-a. Partea administrativă şi dezbaterile (Bucureşti). An. 15, 1893, p. 100-102. -Vrabie, Gh. Folcoristica română. Bucureşti, Editura pentru Literatură, 1968, p. 209-215. -Chivu, Gheorghe şi Costinescu, Mariana. Bibliografia filologică românească. Secolul al XVI-lea. Bucureşti, Editura Academiei Republicii Socialiste România, 1974, p. 47. -Dicţionarul literaturii române de la origini până la 1900. Bucureşti, Editura Academiei Republicii Socialiste România, 1979, p. 553-555. - Presa românească din Transilvania în preajma şi în timpul războiului pentru independenţa de stat a României (1876-1878). În: Crisia (Oradea). An. 7, nr. 7, 1977, p. 147-175. Marian, Simion Florea: 162. -Faur, Viorel.- Cultura românilor din Bihor. Oradea, Fundaţia Culturală Cele Trei Crişuri, 1992. p. 53.

-Iorga, Nicolae. Orizonturile mele. O viaţă de om aşa cum a fost. Bucureşti, 1972, p. 427, 822. -Micu, Dumitru. Istoria literaturii române. De la creaţia populară la postmodernism. Bucureşti, Editura Saeculum, 2000, p. 11, 111. -Vasilescu, Stelian.- Oameni din Bihor -dicţionar sentimental- Vol. 1. Oradea, Editura Iosif Vulcan, 2002, p. 37.

8) Papp, Ioan Paul */**/***: Jurist român, membru de onoare al Academiei Române (1946). S-a născut la 6 august 1878 în Beiuș, județul Bihor, ca fiu al avocatului Paul Papp. A încetat din viață la 10 aprilie 1959 la Beiuș. Ioan P. Papp a absolvit Liceul românesc din Beiuș și a urmat Facultatea de Drept a Universității din Cluj. Tot aici își obține și doctoratul în științe juridice. La absolvire i se propune un post de funcționar în Ministerul Justiției, la Budapesta.

După trecerea examenului de avocat și obținerea titlului de doctor în științe juridice se va căsători cu Veturia Bontescu, nepoata a marelui George Barițiu, fiica a avocatului Mihai Bontescu din Hațeg și sora a cunoscutului avocat, apoi ministru, Victor Bontescu. În urma căsătoriei se stabilește pentru o perioada în Hațeg, apoi în Deva și Beiuș. În cele din urma își deschide birou de avocat în Brad (1903), unde rămâne până în anul 1919. A fost printre altele jurist consult pentru Gimnaziului român din Brad și al Băncii „Crișana”.

Din punct de vedere politic, a fost adeptul activismului, integrându-se în grupul de la Orăștie, alături de Aurel Vlad, A. Vaida-Voevod, Iuliu Maniu etc., fiind un apropiat al protopopului Vasile Damian, ajuns deputat în parlamentul de la Budapesta. Împreună cu protopopului ortodox Vasile Damian, cu avocatul Pavel Oprișa și profesorul Ioan Radu organizează în august 1904 o impresionantă adunare generală a Societății pentru Fond de Teatru Român, la Brad. După Marea Unire organizează, alături de dr. Ioan Suciu și maiorul Florian Medrea, regimentul românesc de voluntari din Zarand, botezat sugestiv Regimentul Horia. În cadrul Consiliului Dirigent a făcut parte din echipa de la resortul de Justiție, al cărui responsabil era dr. Aurel Lazăr, îndeplinind funcția de șef de secție, alături de dr. Cornel Crăciunescu. În această calitate înființează „Fondul imprimantelor” și „Fondul cărților funduare”, iar mai apoi „Buletinul justiției”; a înființat și o tipografie, precum și o casă de odihnă la Sovata („Casa magistraților”). n anul 1919, dată fiind pregătirea și experiența sa, va fi numit consilier al Curții de Apel Cluj, ajungând în cele din urmă prim-președinte al acesteia (1939-1944). Pentru perioada 1920-1923 va fi numit președinte de secție la Curtea de Apel din Oradea, după care revine la Cluj. Chiar dacă i se oferă mai multe oportunități în carieră, de pildă consilier la Curtea de Casație, nu va părăsi Curtea de Apel din Cluj. A făcut parte și din Consiliul Superior al Magistraturii.

Ca magistrat excepțional, prin cinstea și pregătirea sa, omenia dovedită, ajunge să se bucure de o faimă binemeritată. Într-un articol publicat în revista Transilvania (publicația oficială a Astrei), cu ocazia pensionării sale (ianuarie 1945) este numit „patriarhul magistraturii ardelene”. [1] Ca jurist, si-a adus o contribuție de seamă la încadrarea magistraților și a funcționarilor expulzați din Ardealul de nord. În urma intervențiilor sale, sau înființat tribunalele din Abrud, Hațeg si Brad. A desfășurat o vastă activitate publicistica. După o activitate de peste patru decenii s-a pensionat în anul 1947, retrăgându-se la Beiuș. A încetat din viata în anul 1959, în orașul sau natal.

În 27 mai 1946 a fost primit membru de onoare al Academiei Române, calitate ce o va pierde după reformarea acestei instituții (1948). Este repus în drepturi în 3 iulie 1990.

[1] Orga, Valentin. Papp Ioan P. În: Glasul Hunedoarei, 9 august 2018.

9). POPOVICI, Titus. Academician, scriitor, scenarist de film. Născut la Oradea, la 16 mai 1930. Moare într-un tragic accident de circulaţie la Tulcea, la 30 noiembrie 1994 şi este înmormântat la Oradea. Începe şcoala primară în oraşul natal şi o continuă la Arad, în septembrie 1940, familia fiind refugiată în urma Dictatului de la Viena. Primii ani de liceu îi face la “Moisă Nicoară” Arad, iar ultimii la “Gojdu” Oradea. Urmează Facultatea de Filologie din Bucureşti pe care o termină în 1953. Pentru scurt timp este numit inspector la Ministerul Culturii de unde este nevoit să plece. Aici leagă o prietenie trainică cu Francisc Munteanu, cu care dealtfel, în 1950, va colabora la scrierea unor scurte proze, pe care le vor publica - debut - în revista “Viaţa Românească” (legenda spune că într-o perioadă în care i se interzisese să publice proze ale sale apăreau sub alt nume... ).

Îndată după debutul în reviste, urmează debutul editorial cu Mecanicul, în 1950, semnat împreună cu Francisc Munteanu. I-au urmat Gusti Iluţ şi Străinul (1956, romanul va cunoaşte 9 ediţii). După apariţia Setei (va avea opt ediţii), Titus Popovici începe să fie socotit un “clasic în viaţă”. Alte cărţi: Moartea lui Ipu (1971), Cuba teritoriu liber al Americii (1962), Judecata (1984), Cutia cu ghete (1989).

Dramaturgul ne-a lăsat Passacaglia, o piesă deosebit de frumoasă, curajoasa lucrare Puterea şi Adevărul şi Moştenirea. "În vremea în care eram la “Familia”, Titus Popovici ne-a dat spre publicare capodopera sa dramaturgică Avram Iancu, al cărui prim act - senzaţional - a fost scos din pagină de cenzura bucureşteană (nu ştiu ca piesa să fi fost publicată ulterior). În primul rând a deranjat faptul că Kossuth Lajos era prezentat ca un mare demagog, vinovat pentru neînţelegerea dintre revoluţionarii români şi unguri din anii 1848-1849.

A fost şi un excelent scenarist de film. A scris (uneori în colaborare) scenariile care au stat la baza unor remarcabile filme româneşti - precum Valurile Dunării, Setea, Străinul, Ultimul cartuş, Operaţiunea “Monstrul”, Secretul lui Nemesis, Momentul adevărului, Dacii, Columna, Mihai Viteazul, Pădurea spânzuraţilor, Furtuna, Atunci i-am condamnat pe toţi la moarte, Puterea şi adevărul, Cu mâinile curate,, Pe aici nu se trece, Ion, Secretul lui Bachus, Horea, Noi cei din linia întâi, Mircea şi Actorul şi sălbaticii.

La 1 martie 1974 este ales membru corespondent al Academiei Române, a făcut parte din conducerea Uniunii Scriitorilor, a fost membru al C.C. al P.C.R. şi deputat de Bihor ( de Beiuş n. n.) în Marea Adunare Naţională, nedorindu-şi aceste funcţii înalte (nevoind să participe la un congres internaţional al scriitorilor, din Italia, s-a “ascuns” undeva în Delta Dunării, unde a fost “descoperit” cu un helicopter şi trimis cu forţa la Roma). Era un pescar şi un vânător recunoscut (mergea la o partidă de vânătoare, când a avut accidentul mortal la Tulcea), era un coseur de excepţie, discuţiile cu el fiind de neuitat. Era un bărbat frumos, cu o cultură şi inteligenţă rare.

În ultimii ani au apărut, postum, câteva cărţi cu amintiri, Cartierul primăverii - Cap sau pajură; Disciplina dezordinii etc. în care T.P. publică lucruri de senzaţie petrecute la vârful puterii comuniste româneşti, figuri importante ale nomenclaturii comuniste sunt tratate fără menajamente. Sever cu el, scriitorul a fost sever şi cu contemporanii lui. Au fost (şi mai sunt) oameni care l-au considerat pe Titus Popovici ( ca şi pe Al. Andriţoiu, alt mare scriitor din Bihor) “om al comuniştilor”. Nimic mai fals. Uneori, nemaiputând suporta starea de apăsare a vieţii literare româneşti devenea... poet disident. Ca ţi în cazul unui excelent pamflet intitulat Odă unui câine “pripăşit în jurul Casei Scânteii şi care l-a muşcat pe Dulea cenzorul nr.1 din fostul Consiliu al Culturii şi Educaţiei Socialiste, apărut în volumul lui George Zarafu, Antologia epigramei politice, sub semnătura “Anonim”. Oda - scrisă în august 1989 - se citea în “gura mare”, la restaurantul “Uniunii Scriitorilor”. Marius Tupan, la o întâlnire scriitoricească de la Bistriţa Năsăud (30 martie 1995) a dezvăluit identitatea autorului Odei : Titus Popovici. Tupan mi-a dat, atunci, amănunte despre poem şi autor, pe care le-am publicat în “Vestul românesc” de la Oradea: “Titus mi-a adus pamfletul cu rugămintea de a î-l publica. El mi-a spus că la scris după ce Dulea i-a interzis un scenariu de film”. Iată aici fragmente din acest pamflet, aproape necunoscut de publicul cititor (...)

“Ce-ai căutat în jurul tristei cazarme a culturii ?

Doar nu păzeşti onoarea pierdută-a celorlalţi ?

Ce-n cărţi, poeme, filme ridică statui bravurii

Şi-umblând în două labe, cred şi că sunt înalţi!

Din toţi ce trec pe-acolo, cu capete plecate,

Încovoiaţi din umeri, ca-n nevăzute cuşti,

Spune-mi o câine nobil, spune-mi, o, câine frate,

Cum tocmai chiar pe Dulea ţi l-ai ales să-l muşti

A ştiu, el e o javră, jigodie spurcată,

Şi-un câine demn nu-l rabdă să treacă-n preajma sa!

Aşa cum de pe-o stâncă spartanii aruncară

Făpturi degenerate ce îi dezonora!

Nu ţi-a fost totuşi, scârbă de carnea-i de reptilă?

Cu sânge verde-galben, apos şi împuţit?

Până la urmă, câine, de tine-mi-este milă!

Muşcându-i hoitul jalnic, niţel te-ai înjosit!

Îngăduie-mi cu toate acestea să-ţi strâng laba!

Eu sunt acela care se simte răzbunat!

Când cărturarii lasă pe câini să facă treaba

Cortină zdrenţuită pe dânşii s-a lăsat!”

august 1989

(Vasilescu, Stelian. Oameni din Bihor... p. 26 - 28.)

Din anul 2002 o stradă din Oradea îi poartă numele.

N. N. Cu ocazia uneia dintre adunările electorale ce a avut loc în sala mare a Primăriei din Beiuş, pentru alegerea a lui Titus Popovici deputat de Beiuş în Marea Adunare Naţională, candidatul a fost întrebat: “ cum de cunoaşte atât de bine Beiuşul despre care vorbeşte şi în “Străinul” şi a adus şi azi în discuţie evenimente şi nume puţin cunoscute publicului larg?” Scriitorul a răspuns aproximativ astfel: ”În timpul refugiului am locuit o vreme pe Burgundia şi am făcut şi ceva şcoală, puţină, aici peste drum în Beiuş, unde dealtfel mai am rudenii pe care regret mult că nu le voi putea vizita, grăbindu-ne spre Dr. Petru Groza, la o altă întâlnire”. Întrebarea i-a fost pusă în momentul când se pregătea să părăsească primăria.

Referinţe: -Bibliografia literaturii române 1948-1960. Sub redacţia acad. Tudor Vianu. Bicireşti, Editura Academiei R.P.R., 1965, p. VIII, 272, 476, 684, 774, 784, 799-804, 1049. -Micu, Dumitru. Istoria literaturii române. De la creaţia populară la postmodernism. Bucureşti, Editura Saeculum, 2000. p. 146, 439, 441, 471-473, 598, 661, 670, 705, 710, 716. -Vasilescu, Stelian.- Oameni din Bihor -dicţionar sentimental- Vol. 1. Oradea, Editura Iosif Vulcan, 2002, p. 26 - 28.

10). ROMAN, Alexandru. (pseudonim: Catone şi Catone Censorul) (1826-1927). Academician, profesor universitar, îndrumător cultural, publicist.

La 26 noiembrie 1826, a văzut lumina zilei în localitatea bihoreană Auşeu, Alexandru Roman, reputat intelectual român luptător neînfricat pentru apărarea drepturilor românilor, propovăduitor al limbii şi culturii româneşti, fervent susţinător al originii latine a limbii şi poporului român. Tatăl său, Ioan Papp, a slujit ca paroh greco-catolic la biserica din Auşeu între anii 1825-1830. În anul 1830 este transferat, la cerere, ca paroh în localitatea Rogoz unde slujeşte până la adânci bătrâneţe şi în anul 1860 a decedat. Alexandru Roman urmează primele patru clase primare în localitatea Rogoz, sub supravegherea şi sprijinul părinţilor, între anii 1832-1836. Clasele secundare le urmează la şcolile din Beiuş între anii 1836-1842. Studiile universitare le face la Academia de Drept din Oradea, între anii 1842-1845, absolvind dreptul şi filosofia cu rezultate excepţionale. Drept urmare, Episcopia Română Unită de Oradea îi acordă o bursă de studii pentru Facultatea de Teologie din Viena, pe care o frecventează între anii 1845-1849. În perioada anilor 1853-1857 se află din nou la Viena unde, în cadrul Seminarului Pedagogic, urmează cursurile de matematică şi de ştiinţe fizico-chimice.

Îşi începe activitatea ca profesor la Liceul din Beiuş în anul 1848. În anul 1849 trece în serviciul central al Eparhiei iar la 25 februarie 1851, prin decretul guvernului imperial este numit profesor titular de limba şi literatura română la “Liceul Premonstratens” din Oradea. După instalarea sa la Oradea ca profesor de limba şi literatura română, odată cu începerea anului şcolar 1851-1852, concepe şi iniţiază acţiuni menite a stimula şi da un nou avânt literaturii române orădene. Primul său gând este să grupeze tineretul român într-o societate literară, cu scopul de a completa cunoştinţele primite în şcoală şi de a concura la cultivarea creaţiei literare în limba română. Astfel, spre finele anului şcolar, tineretul român din şcolile orădene este grupat, sub conducerea lui Alexandru Roman, într-o formaţie literară, într-o asociaţie spirituală denumită “Societatea de lectură a Junimei studioase de la Academia de Drepturi şi Arhigimnaziului din Oradea Mare”.

În calitate de profesor de limba română la “Liceul Premostratens” din Oradea, Alexandru Roman a lămurit cel dintâi, pentru şcolari structura limbii româneşti şi a desluşit frumuseţile ei. Alături de activitatea de la catedră, Alexandru Roman desfăşoară o bogată activitate pe linia societăţii de lectură, căutând a cultive membrilor, în primul rând, dragostea pentru limba şi literatura română. Acest nucleu orădean de cultură românească, organizat de profesorul Alexandru Roman, a crescut “o seamă de buni cărturari şi vrednici luptători ai vieţii noastre româneşti”, slujind cu abnegaţie în ultimele decenii ale secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea, idealurile luptei pentru dreptate, libertate şi unitate naţională al poporului român.

Începutul celui de-al şaselea deceniu al secolului al XIX-lea îl găseşte pe Alexandru Roman în capitala Ungară, Budapesta, angrenat într-o nouă acţiune de cultură românească. Participă la înfiinţarea şi organizarea catedrei de limba şi literatura română din cadrul Universităţii budapestane, fiind numit, în 1862 primul profesor al acestei catedre. Conduce cu iscusinţă şi multă energie această catedră până în anul 1897. Timp de peste trei decenii acest român bihorean (crescut şi şcolit în Ţara Beiuşului n.n.) a propovăduit gândul şi simţirea românească prin intermediul limbii şi literaturii, făcând ca această limbă română hărţuită, hulită, ameninţată cu izgonirea de pe aceste meleaguri, să dinamizeze generaţia tânără, să înteţească flacăra spiritualităţii româneşti. Aşa cum este cunoscut, în acele vremuri capitala ungară, Budapesta găzduia o comunitate însemnată de români, în special intelectuali, dar şi mulţi tineri elevi şi studenţi. În ciuda acestor realităţi, capitala ungară nu dispunea de nici o instituţie de învăţământ sau cultură în limba română. În aceste condiţii cultivarea limbii materne şi a creaţiei literare în limba română erau destul de dificil de îndeplinit. Având în urmă o bună experienţă, Alexandru Roman face eforturi deosebite, uneori chiar disperate, dar până la urmă reuşeşte ca să înfiinţeze în Budapesta o societate de lectură care poartă denumirea “Petru Maior”. Societatea a fiinţat în capitala ungară până în anul 1919, desfăşurând o importantă activitate de critică şi creaţie literară românească. Prin programele şi activităţile organizate, Societatea a jucat un rol important şi în ceea ce priveşte legăturile literare cu România.

Preocupările reputatului intelectual bihorean Alexandru Roman nu se rezumă numai la domeniul filologic, activitatea s-a multilaterală, înmănunchind principalele domenii umaniste, dar mai ales activitatea filologică, îl lansează, în anul 1866, printre primii membri fondatori ai Academiei Române, ceea ce îi aduce oferta de colaborare la Dicţionarul Român din Bucureşti. Calitatea de academician îl ajută să cunoască şi să lege prietenii cu personalităţi marcante ale vieţii ştiinţifice, literare şi sociale din România. Această posibilitate îi va asigura un preţios ajutor şi o largă deschidere în cultivarea limbii şi culturii româneşti în mediile tineretului român studios din capitala ungară a acelor vremuri.

Ajuns la Budapesta, într-o vreme a frământărilor politice europene, Alexandru Roman se integrează în timp scurt în cercul intelectualilor români şi participă activ la lupta pentru drepturi şi libertăţi democratice. Condiţiile social-politice ale vremii şi situaţia populaţiei de naţionalitate română, lipsită de cele mai elementare drepturi şi de posibilităţi în cultivarea şi dezvoltarea spiritualităţii în limba maternă, îl determină şi-i dau imbold în implicarea sa în activitatea politică, în două domenii importante ale acesteia: ziaristic şi parlamentar.

Activitatea ziaristică a lui Alexandru Roman începe prin colaborarea împreună cu beiuşeanul Partenie Cosma, la ziarul “Concordia” al unui alt beiuşean Sigismund Pop (Papp), început datat în anul 1861. În anul 1868, Alexandru Roman îşi scoate ziarul propriu “Federaţiunea”, în coloanele căruia va publica numeroase articole de intensă vibraţie patriotică românească. Publicaţia, deşi nu a reuşit să supravieţuiască decât aproape un deceniu, a jucat un rol important în viaţa colectivităţilor de etnie română, în stimularea şi dezvoltarea sentimentelor naţionale româneşti. În acelaşi timp, “Federaţiunea” a servit drept tribună de luptă politică, prin intermediul căreia bihoreanul Alexandru Roman şi alţi patrioţi români au dezvăluit substraturile reacţionare ale politicii de deznaţionalizare şi asimilare forţată, iniţiată şi desfăşurată cu intensitate de guvernarea dualismului austro-ungar. Totodată această publicaţie românească a contribuit şi la crearea condţiilor spirituale pentru înfăptuirea istoricului act de la 1 Decembrie 1918. Atitudinea hotărâtă a lui Alexandru Roman în apărarea drepturilor şi libertăţilor populaţiei româneşti, articolele sale critice la adresa guvernării îi atrag numeroase sancţiuni. În 1870 Parlamentul îi ridică imunitatea şi Curtea de juraţi de la Budapesta îl condamnă la un an de închisoare şi o amendă de 500 florini, pedeapsă pe care o execută la vestita închisoare de la Vaţ.

În activitatea parlamentară, deputat pentru circumscripţia Ceica din Bihor timp de 22 de ani consecutivi, începând cu anul 1865, în Parlamentul din Budapesta, Alexandru Roman se dovedeşte a fi un neînfricat luptător pentru drepturile şi libertăţile românilor şi a celorlalte etnii ce trăiau în imperiul autro-ungar. Sunt deosebit de semnificative, prin conţinut şi problematică, intervenţiile sale în şedinţele Parlamentului budapestan din 25 iunie 1865, 13 decembrie 1867, august 1868, cu care prilej se situează pe poziţia de apărător al drepturilor populaţiei româneşti în sprijinul învăţământului în limba română, pentru drepturi şi libertăţi tuturor naţionalităţilor din imperiu.

Iniţiator al ideii unor memorii şi delegaţii care să intervină la Viena, în sprijinul apărării drepturilor românilor, Alexandru Roman va fi în centrul preocupărilor politice şi la vârsta de peste 60 de ani. Făcând parte dintre iniţiatorii “Pronunciamentului de la Blaj” din 1868, el se numără printre iniţiatorii redactării şi înaintării “Memorandumului”. Alexandru Roman se implică hotărât în mişcarea memorandistă şi este prezent în multe acţiuni. Întreţine legături deosebit de strânse cu Ioan Raţiu, preşedintele Consiliului Naţional Român. Într-o scrisoare din 18 februarie 1894 adresată lui Alexandru Roman, Ioan Raţiu îi mărturiseşte că “i-ar părea rău dacă n-ar avea loc desfăşurarea procesului Memorandumului”, intuind importanţa istorică a acestuia pentru mişcarea naţională a românilor. La data de 22 mai 1894, când era în desfăşurare procesul Memorandumului, îl sfătuieşte pe Ioan Raţiu printr-o scrisoare “să nu se servească de apucături avocaţiale” ci să facă o declaraţie autorităţilor maghiare dominante şi Europei. Alexandru Roman comunică intens şi cu ceilalţi memorandişti: cu G. Pop de Băseşti, cu I. Coroianu. Majoritatea dintre cei condamnaţi apelau la Alexandru Roman atunci când considerau că acesta putea aduce servicii cauzei româneşti. Memorandiştii îl considerau pe Alexandru Roman drept o “arhivă vie”, fiindu-le de mare folos în lupta ce o duceau pentru drepturile românilor.

Rezultă din tot ceea ce a întreprins, că întreaga sa activitate de aproape o jumătate de secol a fost călăuzită de ideea elevată a unităţii naţionale a poporului român. Viaţa s-a, încheiată la 27 septembrie 1897, închinată acestei idei, a constituit un adevărat simbol al speranţelor şi certitudinilor unei întregi generaţii care, pe lângă elanul redeşteptării, născut în focul revoluţiei, aducea cu sine şi mesajul României Moderne.

Ampla activitate, desfăşurată în folosul poporului român, îl situează pe acest inimos şi mare român bihorean, şcolit la Beiuş, în rândul celor mai de seamă personalităţi ale naţiunii române.

Pe lângă cele amintite, trebuie să subliniem faptul că Alexandru Roman a desfăşurat şi o foarte bogată activitate publicistică.

Dintre scrieri: -Corespondenţă din Oradea Mare. Datată 8 februarie, în care arată că populaţia română din acel oraş l-a primit cu mare entuziasm pe Avram Iancu în drum spre Viena. În: Gazeta Transilvaniei (Braşov). An. 13, 1850, p. 43; -Corespondenţă din Oradea Mare datată 8 februarie, în care deplânge indiferentismul populaţiei româneşti faţă de lupta politică. În: Gazeta Transilvaniei (Braşov). An. 13, 1850, p.47-48; -Avorbinţa... rostită cu ocasiunea deschiderii prelegerilor din limba română în arhigimnaziul orădan în anul 1851. În: Foaia pentru minte inimă şi literatură (Braşov). An. 14, 1851, p. 99-101; -Informaţii în legătură cu situaţia gimnaziului românesc din Beiuş. În: Gazeta Transilvaniei (Braşov). An. 14, 1851, p. 253, 245-247; -Corespondenţă în care susţine netemeinicia acuzărilor aduse episcopului de Oradea de a fi luat pe seama lui moara gimnaziului din Beiuş, arătând că moara nu aparţine de drept gimnaziului. În: Gazeta Transilvaniei (Braşov). An. 15, 1852, p.115-117, 119, 122-123; -Mass’a remasa după moartea episcopului R. Vasile Erdeli. În: Foaie pentru min te inimă şi literatură (Braşov). An. 25, nr. 35, 1862, p. 273-274; -Analiza limbei române după D. A. Bruce. În: Familia (Pesta). An. 1, 1865; -Raport general asupra premiului craiovean. În: Analele Societăţii Academice Române, partea administrativă, tom V (Bucureşti), 1882-1883; - Invitare de prenumeraţiune la jurnalul politic “Federaţiunea. Pesta, 1867; -[Articol program]. În: Federaţiunea (Pesta). An. 1, nr. 1, 1868; -“Novele” de A. Vlahuţă. În: Analele Societăţii Academice Române, partea administrativă, tomul 9 (Bucureşti), 1886-1887; -T. Frâncu şi G. Candrea, “Romînii din munţii Apuseni (Moţii). În: Analele Societăţii Academice Romăne,partea administrativă, tom 11 (Bucureşti) 1888-1889; -A. Philippide, “Introducere în Istoria limbei şi literaturei române”. În: Analele Societăţii Academice Române, partea administrativă, tomul 11 (Bucureşti), 1888-1889; -P. Broşteanu, “Traista cu poveşti” În: Analele Societăţii Academice Române, partea administrativă, tomul 19 (Bucureşti), 1896-1897; - I. Pop Reteganul, “Poveşti din popor”. În: Analele Societăţii Academice Române, partea administrativă, tomul 19 (Bucureşti), 1896-1897.

Din scrieri despre: -Dinurseni, Ilie. Alexandru Roman. Material pentru biografia şi activitatea lui. Sibiu, Tipografia Arhidiecezană, 1897; Pavel, Constantin. Contribuţii la istoria Bihorului - Alexandru Roman. Beiuş, Tipografia şi Librăria Doina, 1927; Neş, Teodor. Figuri bihorene. Alexandru Roman. Oradea , Tipografia Sonnenfeld, 1934; -Dejeu, Petre. Academicianul Alexandru Roman. Oradea, Tipografia Viaţa nouă, 1947; Neamţu, Gelu. ... -Crăciun, Corneliu. Sub destinul care arde Ioan Buşiţia. Oradea, Editura Logos’94, 2003. p. 113. -Dicţionarul literaturii române de la origini până la 1900. Bucureşti, Editura Academiei Republiucii Socialiste România, 1979, p. 738-739. -Presa românească din Transilvania în preajma şi în tzimpul războiului pentru independenţa de stat a României (1876-1878). În: Crisia (Oradea). An. 7, nr. 7, 1977, p. 147-175. p. 153. -Faur, Viorel.-Contribuţii la istoricul bibliotecilor româneşti din Crişana 1830-1940. Oradea, Fundaţia Culturală Cele Trei Crişuri, 1995, p. 22, 29, -Faur, Viorel.-Contribuţia publicaţiei orădene Lucrări ştiinţifice la reconsiderarea istoriei locale. În: Crisia (Oradea). An. 10, nr. 10, 1980. p. 321-352. p. 344. -Faur, Viorel.-Din corespondenţa profesorilor beiuşeni cu George Bariţiu. În: Lucrări ştiinţifice (Oradea). 1973, p. 155-160.Roman, Alexandru: 22, 29, -Faur, Viorel. -Mişcarea pentru înfiinţarea unei şcoli secundare româneşti de fete în Oradea (1868-1900). În: Crisia (Oradea). An. 8, nr. 8, 1978, p.187-202. Roman, Alexandru: 191, -Faur, Viorel. -Noi date despre preocupările folclorice ale membrilor societăţii de lectură din Oradea. În: Biharea (Oradea). An. , nr. , 1976, p. 77-84. Roman, Alexandru: 79, 80, -Faur, Viorel. -Societatea de lectură din Oradea 1852-1875 (studiu monografic). Oradea, Muzeul Ţării Crişurilor, 1978, p. 19, 24, 39, 44, 54, 56, 57, 62, 82, 112, 17, 168, 170, 171, 172, 196, 314. -Faur,Viorel.-Viaţa politică a românilor bihoreni (1849-1919). Oradea, Fundaţia Culturală Cele Trei Crişuri, 1992, p. 14, 19, 21, -Faur, Viorel şi Apan, Mihai. Manifestări politice ale populaţiei româneşti din Bihor între 1870-1905. În: Crisia (Oradea). An. 14, nr. 14, 1984, p. 53-61. -George Bariţ şi contemporanii săi. Vol. 2. Bucureşti, Editura Minerva, 1975, p. V, VIII, XII, 73, 122, 148, 160, 161, 165, 183, 201-207, 209, 211-212, 214-216, 220, 222, 224, 226, 229-230, 232-234, 238, 239-243, 245, 246-249, 251, 253, 255, 257, 259- 260, 262, 268-269, 271, 373. -George Bariţ şi contemporanii săi. Vol. 4. Bucureşti, Editura Minerva, 1978, p. 20, 340, 350, 351-352, - Hossu-Longin. Francisc.-Amintiri din viaţa mea. Cluj-Napoca, Editura Dacia, 1975, p. 77. -Iorga, Nicolae. Istoria literaturii româneşti în veacul al XIX-lea. De la 1821 înainte. Vol. 3. Bucureşti, editura Minerva, 1986, p. 351-352. -Lenghel, Ioan. Contribuţiuni la cunoaşterea Casinei române din Beiuş. În: Contribuţii culturale bihorene. Oradea, Comitetul de Cultură şi Educaţie Socialistă al Judeţului Bihor, 1974, p. 71-94, p. 78. -Mărgineanu, Ion. Oameni din Munţii Apuseni. Început de dicţionar fără sfârşit. Aria de cuprindere: judeţele Alba, Arad, Bihor, Cluj, Hunedoara, Sălaj. Alba Iulia, Editura Altip, 2003, p. 271. -Polverejan, Şerban şi Cordoş, Nicolae. Mişcarea memorandistă în documente (1885-1897). Cluj, Editura Dacia, 1973, p. 21, 28. -Tripon, A. Almanahul Crişanei. Judeţul Bihor. Oradea, 1936. p. 331-Vasilescu, Stelian. -Oameni din Bihor -dicţionar sentimental- Vol. 1. Oradea, Editura Iosif Vulcan, 2002, p. 28.

11). SALA, Marius: Lingvist, filolog, vicepreședinte al Academiei Române. Născut la 8 septembrie 1932 în Vaşcău, judeţul Bihor. A încetat din viață la18 august 2018. Face şcoala primară în localitatea natală, studiile liceale la Liceul “Samuil Vulcan” din Beiuş şi superioare filologice la Universitatea din Bucureşti. Director al Institutului de Lingvistică “Iorgu Iordan” al Academiei Române. Este doctor, iar din 1974 doctor docent în ştiinţe filologice şi din 1969 conducător de lucrări de doctorat . Profesor invitat la universităţi din ţară şi străinătate. Face stagii de pregătire în străinătate. La 12 noiembrie este ales membru corespondent al Academiei Române iar în decembrie 2001 membru titular. În 17 ianuarie 1978 este ales în unanimitate membru corespondent al Academiei Regale Spaniole, cel mai înalt for ştiinţific al acestei ţări. De asemenea din 1994 este membru al Academia Nacional de Letras Uruguay, al Institutului Mexican de Cultură. În ţară este Doctor Honoris Causa al Universităţii de Verst din Timişoara din anul 1999, al Universităţii din Oradea din anul 2000, al Universităţii “Aurel Vlaicu” Arad din anul 2001. În anul 1975 obţine Premiul “Centenarul Academiei Mexicane”, iar în ţară obţine de trei ori în 1970, 1981 şi 1989 Premiul Academiei Române.

Volume publicate: În legătură cu originea sufixului românesc - şug. În: Omagiu lui Iorgu Iordan [Bucureşti], Editura Academiei R.P.R., 1958. p. 763-764. -Contribuţii la fonetica istorică a limbii române; -Estudios sobre el judeo-espanol de Bucarest; -Phonetique et phonologie du judeo-espagnol de Bucarest; -Contributions a la phonetique historique du roumain; -Le judeo-espagnol; -El lexico indigena del espanol de America. Apreciaciones sobre su vitalidad;* -Limbile lumii. Mică enciclopedie* -El espanol de America. I. Lexico*; -Les langues du monde. petite encyclopedie*; -Etimologia şi lima română; -Vocabularul reprezentativ al limbilor romanice*; -El problema de las lenguas en contacto; -Encilopedia limbilor romanice*; -L’unite des langues romanes; Limbi în contact; -Lenguas en contacto. -Introducere în etimologia limbii române. Bucureşti, Editura Univers Enciclopedic, 1999. (Etymologica 2)

Referinţe: -Chivu, Gheorghe şi Costinescu, Mariana. Bibliografia filologică românească. Secolul al XVI-lea. Bucureşti, Editura Academiei Republicii Socialiste România, 1974, p. 60. -Derşidan, Ioan. Academicianul Marius Sala doctor Honoris Causa al Universităţii din Oradea. În: Crişana (Oradea). Nr. 2930, 5 oct 2000, p. 8. -Boroş, Cristian. Colegiul Naţional “Samuil Vulcan” la 175 de ani. Sala festivă a Primăriei a fost invadată de personalităţi ale vieţii politice actuale. În: Impact (Oradea). An. 1. nr. 6, 5-12 nov. 2003, p. 13. -Bibliografia literaturii române 1948-1960. Sub redacţia acad. Tudor Vianu. Bucureşti, Editura Academiei R.P.R., 1965. p. 878. -Gheţie, Ion. Începuturile scrisului în limba română. Contribuţii filologice şi lingvistice. Bucureşti, Editura Academiei Republicii Socialiste România, 1974, p. 49, 53, 149, 151. -Mărgineanu, Ion. Oameni din Munţii Apuseni. Început de dicţionar fără sfârşit. Aria de cuprindere: judeţele Alba, Arad, Bihor, Cluj, Hunedoara, Sălaj. Alba Iulia, Editura Altip, 2003, p. 271. -Vasilescu, Stelian. Oameni din Bihor -dicţionar sentimental- Vol. 1. Oradea, Editura Iosif Vulcan, 2002, p. 29.

12) STURZA, Marius**. Membru de onoare al Academiei Române. Medic balneolog şi fiziolog.

Marius Sturza, fiul parohului din Sepreuș, s-a născut la 26 august 1876 în localitatea Sepreuş. A încetat din viață în anul 1954.

A început ciclul primar în limba română, apoi l-a continuat în limba maghiară în satul Vânători (comuna Mişca) şi în limba germană, într-un mic burg din Silezia (Friedwaldau - unde medicul Ioan Hozan, şi el din Crişana, l-a ţinut în familia sa). Urmează liceul la Wallrzik (acum se află în Polonia), pentru a-l absolvi în limba română, la Beiuş şi Braşov. După absolvirea liceului (1895) întrucât era deja de cinci ani orfan de tată (acesta fusese preot), ca să-şi poată continua studiile obţine o bursă din partea fundaţiilor culturale româneşti „Elena Ghiba Birta” şi „Emanuil Gojdu” (1898-1902 şi 1908-1912), devenind student al Facultăţii de Medicină din Viena. După absolvirea facultăţii ajunge medic şef al prestigiosului sanatoriu austriac de fizioterapie din staţiunea Wälischof (lângă Viena), continuând cursuri de înaltă specializare în Franţa (la Paris şi Nancy) şi Germania (la Berlin). În 1913 şi-a luat doctoratul în medicină. Medicul Marius Sturza, originar din judeţul Arad, s-a numărat printre primii medici din lume care a utilizat substanţele radioactive în tratarea cancerului. Entuziasmat de Marea Unire de la 1 Decembrie 1918, va lăsa pentru trei ani clinica din Austria şi se va întoarce în Transilvania, fiind cooptat de Consiliul Dirigent de la Sibiu şi Comisia de Organizare Sanitară a Ardealului. Se va reîntoarce pentru opt ani în Austria, la Clinica din Gräfenberg, după care revine în Transilvania, unde contribuie (material şi logistic) la modernizarea Staţiunii Sovata. Din anul 1931 este profesor de balneologie şi fiziologie la Facultatea de Medicină din Cluj şi director al Institutului de Fizioterapie al Spitalului nr. 1 din Sibiu. Va întreprinde importante cercetări ştiinţifice în domeniul balneologiei şi climatologiei. Şi-a legat numele de cercetarea, pentru prima dată în România, a nămolurilor, întocmind cea dintâi lucrare publicată despre nămoluri şi puterile lor balneologice. În anul 1918 a fost numit secretar general al Resortului Sănătății din Consiliul Dirigent al Transilvaniei. În anul 1922, după ce i se oferise un post de medic secundar la Aiud, s-a întors la Viena, de unde a revenit doar după ce prin înalt decret regal a fost numit medic șef al viitorului Institut de balneologie din Cluj, un proiect care a fost abandonat. A sprijinit însă construirea Spitalului Fundației Menahem Elias din București. A fost primul profesor de Clinică balneologică și terapeutică din România, în anul 1930, la Cluj, înființându-se o Catedră de Balneologie la Facultatea de Medicină. A susținut deschiderea în 1939 a Clinicii balneologice-model din Cluj. În perioada refugiului a fost director al Institutului de Fizioterapie al Spitalului nr. 1 din Sibiu. După război a fost chemat în capitală, în calitate de director al Institutului de Balneologie și Fizioterapie din București, înființat în anul 1948. A studiat caracteristicile lacului Sovata și proprietățile terapeutice ale apelor sale, publicând o carte referitoare la apele sărate din România și proprietățile lor curative. A fost unul din inițiatorii și susținătorii noului curent științific în balneologia românească, abordând atât probleme de balneologie clinică cât și experimentală, deși noua disciplină apăruse în România abia la începutul secolului XX. A avut astfel o contribuție valoroasă la fundamentarea științifică a balneologiei. În ultimii săi ani de viaţă, a lucrat în Ministerul Sănătăţii, pentru organizarea reţelei de balneofizioterapie. În 1954, s-a stins din viaţă, la Sibiu.

A fost membru corespondent al Academiei de Medicină (1937), membru al Societății Internaționale de Hidrologie. La 3 iunie 1938 a fost ales Membru de Onoare al Academiei Române. În anii comunismului, acest titlu i-a fost retras. A fost repus în drepturi ca Membru de Onoare al Academiei Române în 3 iulie 1990.

Scrieri: - Die Kochsalzwasser Rumaniens, (1930); - Orientări pentru cure balneare și climaterice de vară, (1932); - Noțiuni elementare de balneologie, (1932-1933); - Hidroterapia bolilor aparatului digestiv; - Climatoterapia în tuberculoză cu privire specială la clima României; - Climatoterapia în tratamentul boalelor tubului digestiv; - Băile și clima din Marea Neagră; - Clima și apele minerale în cadrul problemelor sanitare rurale din România; - Importanța preventivă și curativă a climei de iarnă; - Fizioterapia în război; - Protecția tehnică și igienică a stațiunilor balneare și climaterice, a apelor minerale și a nămolurilor; - Balneoterapie practică, (1949); - Fizioterapie, (1957).

Referințe: - Șimandan, Ioan, Galeria academicienilor români, în: ”Analele Aradului” An 3, Nr. 3, Arad, 2017, p. 527-528; - Trifan, Alexandru, Prof. dr. Marius Sturza, promotor al balneologiei în România, în: ”Viața Medicală”, 25 octombrie 2012 (viata-medicala.ro, accesat 29 noiembrie 2020, ora 14.49). (S. S.)

13). SUCIU, Gheorghe Claudiu: Chimist, academician. Născut la 6 mai 1905 în Blaj - decedat în 1990 părinţii săi fiind preotul greco catolic Vasile Suciu şi Maria. Este fratele episcopului greco catolic Ioan Suciu, decedat în închisoarea comunistă de la Sighet.
Şcoala primară în localitatea natală, studii secundare la Blaj, Beiuş şi Sibiu, studii superioare de chimie la Roma şi la Fcaultatea de Chimie a Universităţii din Cluj (1923-1928). Face studii de specializare în domeniul ingineriei prelucrării ţiţeiului la Linden, New Jersey (SUA), Standard Oil Development Company (1929-1931). În anul 1932 îşi ia doctoratul în Chimie cu teza Noi combinaţiuni complexe cu aplicări analitice susţinută cu prof. Gh. Spacu. Funcţii didactice: profesor la Institutul de petrol şi gaze din Bucureşti (1948-1975), profesor consultant la Institutul de petrol şi gaze din Ploieşti (1976). Îndeplineşte diverse funcţii de conducere printre care: inginer şef la Rafinăria Teleajen (1941), director tehnic la Institutul de proiectări rafinării - Ploieşti (1963). La 21 martie 1963 este ales membru corespondent al Academiei Român, iar în 22 ianuarie 1990 membru titular. Face cercetări în domeniul proceselor tehnice şi de transfer de masă cu aplicaţii în prelucrarea ţiţeiului. Contribuţii la aplicarea consecventă a concepţiei moderne de inginerie chimică în cercetarea fundamentală şi aplicativă, în dezvoltarea, proiectarea şi testarea proceselor din industria petrochimică şi petrolieră. Lucrări de laborator privind hidrodinamica ţiţeiului stratului fântână, studii la scară industrială privind piroliza etanului şi propanului, analiza de performanţă a unei instalaţii DAV în vederea măririi productivităţii acesteia. Contribuţii la proiectarea rafinăriei de la Grupul industrial petrochimic Ploieşti şi a instalaţiei de reformare a benzinei de la Grupul industrial petrochimic Borzeşti. A efectuat controlul reacţiilor de cracare termică în instalaţiile industriale privind utilizarea aburului ca diluant. A realizat cuptoare tubulare pentru industria petrolieră, chimică şi petrochimică, brevetate şi în Anglia, India, Italia şi Franţa şi aplicate industrial în rafinăriile Oneşti, Pancevo (Iugoslavia, 1978) şi Karachi (Pakistan 1979).

Lucrări publicate: -Elemente de inginerie chimică (1946); -Lexiconul tehnic român .Ediţia a 2-a, (capitolul de prelucrare a ţiţeiului 1956); -Procese calorice (1961); -Ingineria prelucrării hidrocarburilor. vol. 1-2 (1973, 1974); -Progrese în procesele de prelucrare a hidrocarburilor (1977). -Manualul inginerului chimist (coautor la volumele 3 şi 4, 1953-1954); -Aspecte ale fluidizării. În: Revista de chimie (Bucureşti). nr. 9, 1958; -Transferul de căldură în stratul fluidizat. În: Studii şi cercetări de fizică (Bucureşti). An. 10. nr. 2, 1959; -Quelques caracteristiques Hydrodibamiques du “lit en trombe”. În: Chimie et Industrie. Vol. 104, nr. 10, 1971; -Phase distribution an residence time in a spouted bed. În: Americ. Inst. Chem. Eng. Journ. vol. 23, nr. 3 (1977); -Paricle circulation in a a spoted bed. Powder technology. vol. 19, nr. 1 (1978); -Oil and akternative fossil fuel energy resources. În: Process Economics Internaţional. (1980). -Separation of aromatic hydrocarbons în vapor plase an X-type molecular sieves. Congresul Internaţional de Chimie. Istanbul 1970 sect. 2. (Personalităţi româneşti ale ştiinţelor naturii şi tehnicii -Dictţionar-. Agricultură, arhitectură. astronomie. Biologie, Chimie, fizică, geografie, geologie, matematică, medicină, tehnică. Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1982.

Referinţe: -Bălan, Ştefan şi Mihăilescu, Nicolae Şt. Istoria ştiinţei şi tehnicii în România. Bucureşti, editura Academiei R.S.R. 1988. p. 1973/400. -Personalităţi româneşti ale ştiinţelor naturii şi tehnicii -dicţionar-. Agricultură. arhitectură, astronomie, biologie, chimie, fizică geografie, geologie matematică, medicină, tehnică. Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1982. p. 375-376.

14). VANCEA, Augustin: Om de ştiinţă, geolog, academician. Născut la 19 decembrie 1892, în Parhida, judeţul Bihor - decedat 3 august 1973 în Bucureşti. Şcoala primară în Parhida, studii secundare în Beiuş, Năsăud şi Blaj. Studii superioare la Facultatea de litere a Universităţii din Budapesta. Participant la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918 care a consfinţit unirea Transilvaniei cu România. Este licenţiat în geologie al Facultăţii de ştiinţe naturale a Universităţii din Cluj (1924). Doctor în geologie cu menţiunea “magna cum laude” (1928). Îndeplineşte mai multe funcţii de conducere printre care geolog şef al exploatărilor gazelor naturale din Bazinul Transilvaniei (din 1945). Preşedinte al Filialei Mediaş a Societăţii de ştiinţe geologice. În anul 1963 este laureat al Premiului de Stat. La 21 martie 1963 este ales membru corespondent al Academiei Române. Face studii şi cercetări privitoare la descoperirea şi punerea în valoare a zăcămintelor de gaz metan din Depresiunea Transilvaniei, contribuind efectiv la creşterea fondului naţional de rezerve care a servit ca bază la planificarea lucrărilor de investiţii. A studiat şi explorat domeniile gazifice de la Zau de Câmpie (1945), Sărmăşel, Cetatea de Baltă (1947), Saroş (1948), Şincai, Grebeniş, Noul Săsesc, Cerunca, Cristur (1959) şi altele, punând în evidenţă orizonturi productive noi de gaze care au permis satisfacerea cerinţelor centrelor de pe valea Prahovei şi a Capitalei.

Lucrări publicate: Neogenul din Bazinul Transilvaniei. 1960; -Geologia regiunii de la nord de Târgu Mureş. În: Studii şi cercetări de geologie (Bucureşti). Nr. 2, 1965; -Limita miocen-pliocen în Bazinul Transilvaniei. În: Studii şi cercetări de geologie (Bucureşi). Nr. 1, 1968; -Depozitele mezozoice şi paleogene din Cuveta Transilvană. În: Revue Roumaine de Geologie (Bucureşti). Nr. 1, 1970; -Rolul sării în formarea domurilor. În: Revue Roumaine de Geologie (Bucureşti). Nr. 2, 1970; -Variaţii de facies litologic în formaţiunea de gaze. În: Revue Roumaine de Geologie (Bucureşti). Nr. 2, 1971 (în colaborare cu M. Bârlogeanu); -Structuri noi de profunzime în Bazinul Transilvaniei. În: Revue Roumaine de Geologie (Bucureşti). Nr. 1, 2, 1972.

Referinţe: Bârlogeanu, M. Geologul Augustin Vancea la a 80-a aniversare. În: Progresele ştiinţei (Bucureşti). Nr. 3, 1973. (Personalităţi româneşti ale ştiinţelor naturii şi tehnicii -Dicţionar- Agricultură, arhitectură, astronomie, biologie, chimie, fizică, geografie, geologie, matematică, medicină, tehnică. Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică,1982. -Mărgineanu, Ion. Oameni din Munţii Apuseni. Început de dicţionar fără sfârşit. Aria de cuprindere: judeţele Alba, Arad, Bihor, Cluj, Hunedoara, Sălaj. Alba Iulia, Editura Altip, 2003, p. 277. -Personalităţi româneşti ale ştiinţelor naturii şi tehnicii -dicţionar-. Agricultură. arhitectură, astronomie, biologie, chimie, fizică geografie, geologie matematică, medicină, tehnică. Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1982. p. 398,

Ioan Igna, Simion Suciu